RSS

Salariu minim

07 Apr

România este singura ţară în care aproape un sfert dintre angajaţi au salariul minim, restul ţărilor având procente cuprinse între 8 şi 10 la sută

Potrivit Inspecţiei Muncii, la 30 martie erau înregistraţi 4.981.903 de salariaţi activi şi 5.403.588 de contracte.

Din numărul total de angajaţi activi, 37.446 sunt persoanele de peste 65 de ani care lucrează cu normă întreagă.

România este singura ţară în care aproape un sfert dintre angajaţi au salariul minim, numărul acestora crescând cu peste 200.000 numai în ultimul an, după modificarea Codului muncii, a declarat, vineri, preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin.

Liderul BNS a spus că actualul Cod al muncii, intrat în vigoare în 2011, a devenit principalul instrument care a generat numai în ultimul an un plus de 200.000 de locuri de muncă remunerate cu salariul minim pe economie.

„Aproape un sfert din piaţa muncii este angajată pe salariul minim. România este singura ţară cu un asemenea procent de angajaţi cu salarii minime, restul ţărilor având procente cuprinse între 8 şi 10 la sută„, a declarat Costin, la un seminar privind legislaţia muncii.

Preşedintele BNS a precizat că o astfel de situaţie nu poate duce decât la concluzii neplăcute pentru viitorul României, explicând că în aceste condiţii nu poate fi ţinut în echilibru sistemul de pensii sau cel de sănătate şi nici fondul public de şomaj.

Toate aceste elemente, dublate de creşterea numărului de conflicte între angajaţi şi angajatori, conduc la un mediu ostil care continuă să stimuleze migraţia forţei de muncă„, a mai spus Dumitru Costin.

Sursa – madiafax

 
Scrie un comentariu

Scris de pe 07/04/2012 în Salarizare

 

Etichete:

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

 
%d blogeri au apreciat asta: